miercuri, 30 septembrie 2009

Starea Natiunii.Scrisoare catre Presedinte.

Stimate Domnule Presedinte,

Aceste randuri va sunt scrise de un student profund dezamagit de starea in care se afla natiunea noastra.Tin de la inceput sa precizez ca nu fac parte din niciun partid politic, nu sunt simpatizat al vreunei grupari politice si nu am in spate nicio sustinere mai mult sau mai putin dubioasa.Va scriu dintr-o nevoie stringenta de a semnala ceea ce de ani de zile se intampla sistematizat si progresiv in tara noastra.Lucrurile pe care le voi reliefa nu sunt noi insa fata de ele nu s-a luat absolut nicio atitudine.Acum, cand finalul mandatului dumneavoastra se apropie cred ca este de bun augur sa faceti  cunoscut cetatenilor tarii ceea ce se petrece in spatele ecranelor televizorului, in spatele ziarelor si ale radiourilor. ..mai pe scurt in spatele mediilor care formeaza imaginea realitatii pentru acesti oameni nestiutori.

Dupa mascarada din decembrie 89 lucrurile au fost cat se poate de neclare si poate ca Silviu Brucan a spus bine ca ne vor trebui 20 de ani ca sa ne desteptam.In decembrie anul acesta se implinesc cei 20 de ani profetiti de aceasta persoana care putea fi suspectata de orice ( si pe buna dreptate) numai de prostie nu.Nu ne-am trezit din letargia postcomunista indeajuns de mult si de aceea apelez sincer la dumneavoastra pentru a ajuta romanii sa faca acest pas.In aceeasi masura stiu ca aceste vorbe vor ramane necitite si in cazul in care ele vor fi parcurse de ochii fugitivi ai sitelor informationale ,care triaza fara niciun dubiu informatia ce ajunge la dumneavoastra, acest mail nu va trece "testul" ,de aceea mi-am permis sa-l trimit  redactiilor de ziare,tuturor oamenilor care cred ca sunt interesati  si il voi publica si pe internet pentru ca trebuie sa se stie ca mai exista si intentii bune printre romani.Iar in cazul "stiintifico-fantastic" in care a-ti citi ceea ce eu am scris , cred , la fel de sustinut ca nu veti lua nicio atitudine pentru ca in drumul spre varful puterii multe "cicatrici" raman , menite sa aduca "calatorului" aminte cine e si cum sta treaba de fapt.Inchei aceasta paranteza prin a-mi motiva demersul din pur respect  fata de oamenii care au murit pentru o cauza nobila in care au crezut,celor caror le-au fost distruse vietile pentru ca au vorbit prea mult, inestimabilelor valori pe care aceasta tara le-a oferit spatiul in care au trait, oamenilor care isi duc traiul de pe o zi pe alta, tinerilor care mai au o speranta in sansa lor de a reusi si tuturor celor care atunci cand citesc istoria tarii noastre ii strabate un fior launtric care confirma originea noastra nobila.

Fara a da dovada de un fals patriotism tin sa intru direct in miezul problemei.Generatie dupa generatie vedem cum tinerii care termina ciclul educational fie mediu fie superior devin din ce in ce mai degradati moral ,fara  principii stabile si debusolati.Sute de mii de cetateni sunt gata sa paraseasca tara singurul lucru care ii impiedica fiind doar lipsa biletului si poate mai grav este faptul ca odata ajunsi la destinatie nu doresc sa se mai intoarca acasa, mediul gasit acolo , care poate fi cu usurinta creat si la noi, se dovedeste a fi mult mai primitor si mai ofertant pentru nevoile lor.Din punct de vedere economic , pe termen scurt, aceasta stare de fapt este multumitoare pentru administratii atat timp cat capital strain intra in tara insa pe termen lung continuitatea acestei stari va duce la colaps.In acelasi timp sunt pe deplin constient ca in aceasta epoca a globalizarii deznationalizarea este un lucru foarte dorit ,insa moralmente este strict interzis sa nu interveniti.Lipsa locurilor de munca,lipsa de respect cu care sunt tratate persoanele, lipsa posibilitatilor materiale si multe alte lipsuri determina starea deteriorata in care se afla in acest moment natiunea noastra.

Sistemul educational a devenit ceva de care sa iti fie rusine.Statutul de student nu mai valoreaza nici o ceapa degerata in anul 2009 cand oricine poate fi unul(fara sa intrebe unul) indiferent de capacitatea intelectuala sau rezultatele scolare precedente.Relatia odata existenta : profesor(mentor)-elev/student(discipol) a disparut in majoritatea mediilor educationale cu toate ca marile valori pe care le-a avut aceasta tara au promovat intens aceasta legatura prin exemplul propriu.Decaderea treptata a dus la ruinarea morala si intelectuala a tinerilor care intra neinitiati intr-o lume prea putin inteleasa de cei care i-au scolit.As sugera pe aceasta cale infiintarea unei institutii pentru sprijinul initiativei tineretului, subliniind ca ar trebui sa fie un "stabiliment" total apolitic condus de tineri pentru tineri.Viitorul sta in mainile noastre insa multi dintre noi vom fi la fel ca si cei de acum ,in loc sa progresam prin oamenii scoliti in democratie.Trag un semnal de alarma pentru ca timpul trece chiar daca cel mai batran "democrat" implineste 19 ani in decembrie.Trebuie si este absolut necesar sa schimbam ceva acum.

Clasa politica produce dezgustul in 90% din cazuri.Intens mediatizatele certuri, nereguli,devalizari,santaje au facut ca politica sa adopte sinonimul de abjectie. In orice contract semnat cu state sau institutii supra-statale suntem, ca parte contractuala (chiar daca acea parte contractuala reprezinta Tara ) ,defavorizati,batjocoriti si asta se intampla si din cauza personalului care ne reprezinta interesele.Cariati moral ,acele persoane, accepta comisioanele "obeze" chiar daca aduc prejudicii grave cetatenilor tarii.Dupa mine aceste fapte tin de siguranta Nationala  si intra in categoria Tradare. Nu am stiut din 90 si pana acum sa profitam de pozitia noastra geo-strategica care ne-ar fi conferit posibilitatea de a spune nu  propunerilor neprofitabile.

S-au infiintat diferite structuri de intimidare care si-au dovedit ineficienta insa persistati in greseli de parca noi cetatenii am fi amenintarea si nu clasa politica care prin modul sau de organizare si de actiune a reusit sa isi extinda tentaculele in toate ariile ( odata independente) si ,pe buna dreptate, s-ar fi putut cataloga ca organizatie ilicita si neconstitutionala (ca sa nu spun terorista).Cred ca odata ajuns politician esti obligat sa reprezinti interesele tuturor cetatenilor nu doar a familiei din care faci parte .

De cand am intrat in uniunea europeana nu suntem nici mai instariti,nici mai fericiti,nici mai destepti nici mai bine priviti.Intregrarea nu s-a facut din dorinta oamenilor ci,la fel ca si cu nato , la presiuni externe.Nu sustin izolarea insa sper nici sa nu fim absorbiti si transformati intr-o regiune a viitorului stat european.(tin sa fac o precizare, am scris uniunea europeana si nato cu litere mici din lipsa de respect pentru ceea ce reprezinta si tin sa va asigur ca nu imi joaca feste nici limba romana nici tastatura).

Cand ajungi in pozitii care iti permit sa privesti o mare masa de oameni de undeva de "sus" uiti totusi ca multimea de ridica si tot multimea te coboara(mitul alegerilor libere) dar cand un milion de oameni cer referendum eu sincer m-as gandi de doua ori inainte sa ignor cererea , nu din alte motive decat electorale.Personal consider ca un presedinte de tara ar trebui sa fie un model pentru cetateni prin felul sau de a fi,prin patriotismul de care da dovada,prin apararea intereselor tarii,prin moralitatea inatacabila pe care ar trebui sa o aiba si prin oamenii de care este inconjurat.Dvs. Domnule Presedinte ne-ati cam ramas dator la multe capitole si doar printr-o luare ferma de atitudine fata de gravele nereguli care se petrec sub ochii mai mult sau mai putin avizati ai oamenilor v-ati mai putea reabilita in fata noastra. Mi-ar trebui ani pentru a va semnala tot ceea ce este in neregula si consider ca este de ajuns acum.Sper sincer ca aceasta scrisoare sa nu fie valabila si peste 5 ani indiferent cine ar fi in fruntea tarii.

Cu respect,
Un student al carui nume il stiu deja serviciile.


P.S Ne-am saturat de americani sunt la fel de rai ca rusii .Oare am incercat si noi vreodata sa fim independenti in decizii?

http://mdzr.blogspot.com

miercuri, 23 septembrie 2009

Nu exista revolutie! E cazul sa o inventam...



De cand am iesti din pesteri am avut conducatori...care si-au protejat casta lor de alesi.Conditia umana nu a permis decat catorva persoane sa ajunga in pozitia in care se aflau capetele sforilor ce coborau pana jos in "salbaticie".

Societatea stratificata piramidal a coincis cu ceea ce avem in minte cand spunem istorie. Loviturile de stat au fost mascate sub forma unor revolutii tocmai ca cei care au participat sa se considere parte a ceea ce altii au vrut sa cladeasca.Psihicul uman nu mai are multe mistere pentru unele persoane si astfel am ajuns sa putem fi asa usor conditionati incat tot procesul a devenit o banalitate.

Libertatea capata noi definitii si ar fi bine sa le avem in vedere pe cele inca in vigoare :
Libertate individuala = dreptul care garanteaza inviolabilitatea persoanei.
Libertate de constiinta = dreptul oricarui cetatean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate. Libertate de gândire sau libertatea cuvântului = dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii.

Citind aceste definitii realizam ca ele incep sa nu mai aiba valoare in ziua de astazi. Cate cazuri nu sunt in care oamenii sunt catalogati,urmariti si hartuiti pentru ideile lor pe care aveau tot dreptul sa si le exprime ( libertate de gandire+ libertatea de constiinta). Bresele din sistem au fost lasate pentru a putea fi exploatate de cei care l-au facut.

Cand usile se inchid si vom ramane singuri in fata totalitarismului procesul va fi deja finalizat.Sa revenim insa la un termen interesant din definitia libertatii individuale si anume inviolabil..oare ce inseamna?

INVIOLÁBIL, -A, inviolabili, -e, adj. Care nu poate fi violat, încalcat, atins. Care se afla în mod legal la adapost de orice urmarire, de orice atingere, de orice încalcare sau orice pedepsire.
Si apoi mai gasim ca Constitutia Romaniei statueaza faptul ca libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
Deci Inviolabilitatea noastra este inviolabila..atunci cum facem cu Legea nr. 298/2008 si sa nu mai vorbim despre absurditatea legilor si ordonantelor de urgenta in legatura cu biometricele. S-au sesizat prea putini si din acest caz devine din ce in ce mai greu stoparea unor astfel de incalcari flagrante ale legii in fata carora toti ar trebui sa fim egali.

Aceasta paranteza a fost necesara pentru a intelege natura revolutiei care se doreste. O revolutie personala care este de natura relvelatoare pentru libertate : calitatea fundamentala a fiintelor vii.Atat timp cat ne vom pregati intelectual pentru o adevarata revolutie atunci vom putea face ceva.

Nu doresc sa fiu inteles gresit...revolutia in sine are o natura duala(cel putin asa privesc eu lucrurile)...O revolutie personala si o revolutie generala. Inclin sa cred ca oamenii mai intai trebuie sa fie pregatiti din punct de vedere intelectual pentru a se putea opune schimbarilor cu care ne confruntam acest pas fiind a doua parte a planului si anume revolutia generala..prin rezistenta. Nu sunt un fan al violentei..asta se si doreste in cazul unei revolutii-violenta pentru a se justifica intrarea in forta si implementarea unor noi legi care nu se sunt favorabile.



Acum revine in discutie noul tam-tam creat cu dezincriminarea(legalizarea) "prostitutiei si a drogurilor usoare" si tin sa notez cateva ipoteze posibile(nu se exclud unele pe celelalte) :

1) Destabilizarea natiunilor prin droguri si decaderea morala a cetatenilor - o societatea in care distractia si placerea instinctuala primeaza este o societate usor manipulabila fara discutie.Apoi prin distrugerea tineretului si asa decazut din toate punctele de vedere se va asigura ca generatia "urmatoare" nu va fi altceva decat o masa de fiinte neinsemnate, slabe si dependente psihic de mediul "woodstock" in care au crescut.

2)Directionarea atentiei  spre o dezbatere in care nu poate exista un compromis pentru a ascunde opiniei publice alte lucruri grave care se intampla.Aici imi vine in minte cererea spre organizarea unui Referendum cu privire la Actele Biometrice si cele 1 milion de semnaturi olografe stranse si trimise presedintelui.Odata cu aparitia acestui nou scandal va scadea din intensitate interesul manifestat in aceasta directie.

3) Provocarea haosului prin bombardarea cu informatii diverse pentru a tine cetateanul intr-o continua stare de confuzie.In ultima perioada toate sursele de informare abunda de stiri pe cat de diverse pe atat de interesante pentru ca cei interesati sa piarda cu adevarat urma a ceea ce cautau.

4)Decizii incredibile la prima vedere luate pentru starnirea unui val imens de nemultumire care atatat cu alte "bombe" plus eventuale concedieri si o stare economica proasta va conduce la iesiri in strada si revolte care vor justifica cresterea masurilor de siguranta.

5) Decizie electorala, pentru atragerea de partea sa a unui segment de public neinteresat de vot in general si anume tineretul.


Sfatul meu ar fi sa avem o perspectiva cat mai neutra "la cald" asupra deciziilor luate pentru a putea observa cu adevarat ce se doreste.Fiecare dintre noi are datoria de a-si apara libertatea,familia,apropiatii si putem face asta prin a fi cat mai pregatiti intelectual,spiritual,psihic si de a incuraja studiul in diverse teme ce tin de societate in general. Toti avem cunostine, prieteni care lucreaza sau au la randul lor cunostine care intra in contact cu persoane la care informatia ajunge mai putin distorsionata.Este datoria noastra sa ne impartasim opiniile, sa anuntam ,sa luam legatura si sa putem deschide ochii la cat mai multa lume.Trebuie sa fim pregatiti pentru ca ni se pregatesc niste lucruri cate se poate de periculoase si timpul se scurge mai repede decat ne puteam imagina.Nu e cazul sa intram in panica ci e cazul sa luam atitudine.

P.S Sustin intrutotul demersurile celor de la Manastirea Petru Voda impreuna cu parintele Justin Parvu pentru ca intradevar ei au fost singurii care chiar au facut ceva palpabil impotriva acestor aberatii care ni se pregatesc. Lupta s-a dus si se duce pe mai multe fronturi , important este sa avem un punct comun.Nu incerc sa incetinesc vreun proces favorabil cauzei comune prin cele spuse de mine insa consider ca cu  atat cat sunt mai multi oameni pregatiti cu atat mai multe sanse de reusita vom avea.Nu trebuie sa existe resemnare sau frica pentru ca viitorul ne va lovi pe toti la fel de tare.

marți, 22 septembrie 2009

Proiectul Indect



Uniunea Europeana finanteaza un proiect de supraveghere (INDECT) ,cercetarea desfasurandu-se pentru a crea un sistem inteligent de observare a mediului urban care ar colectiona informatii din mai multe surse ( private) , inclusiv calculatoarele personale, in scopul detectarii "comportamentului anormal" in tarile de pe intreg continentul.

Intr-un sens mai larg Uniunea Europeana pune bazele crearii unei politii pan-europene unde informatiile sunt impartite si stocate intr-un sistem centralizat.Este insa si un pas important pentru ridicarea unui serviciu secret la nivel european care ar avea ca scop principal urmarirea cetatenilor din statele membre.

Sistemul de supraveghere "promite"  sa colecteze informatii printr-o monitorizare continua a site-urilor web,forumurilor de discutii, serverelor de fisiere ,retelelor p2p si calculatoarelor  personale.Se va folosi , de asemenea , si de camerele CCTV si de alte metode de supraveghere pentru a dezvolta modele de "comportament suspect" prin analiza vocii utilizatorilor de telefonie ( pt ca bineinteles este monitorizat totul) precum si modul cetatenilor de a se deplasa.


Obiectivul principal al programului va fi detectarea automata a comportamentului anormal , a amenintarilor sau a violentei.

Analistul Stephen Booth a descris acest proiect ca fiind "Orwellian" si "o masiva invazie a intimiatatii " notand ca taxele cetatenilor statelor U.E vor merge catre diferite programe care nu fac altceva decat sa ii trateze ca fiind suspecti pana cand isi pot proba nevinovatia.

Acest program nu are nicio legatura cu prinderea infractorilor este facut doar pentru a ne arata cine ne sunt "stapanii".Un studiu recent facut in Anglia demonstreaza practic ineficienta camerelor de supraveghere in rezolvarea infractiunilor.

Mai multe detalii despre acest program gasiti aici :
 http://www.indect-project.eu/

 http://cordis.europa.eu/fetch?CALLER=FP7_PROJ_EN&ACTION=D&DOC=4&CAT=PROJ&QUERY=011f30e52539:b685:00e1e967&RCN=89374

http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/6210255/EU-funding-Orwellian-artificial-intelligence-plan-to-monitor-public-for-abnormal-behaviour.html

miercuri, 16 septembrie 2009

Noul Rosu e Albastrul



Un sistem inchis in care vom lucra ca zilieri pe plantatiile corporatiilor.Un viitor cenusiu creat din ignorata oamenilor.Niste experimente care si-au dovedit eficacitatea.

Mintile au incetat sa mai functioneze si oamenii destepti au murit de mult.Viziunile s-au ingustat de frica pistolului ubicuu din tamplele cetatenilor.Numele au fost inlocuite cu cifre.Parintii au disparut de mult din acte.

Drumul este prestabilit, fara posibilitatea de abatere.Peisajul este artificial  si debia il mai intrezaresti din cauza turnurilor de sticla.Cartile sunt electronice si atent selectionate de autoritati.Granitele sunt deschise insa timpul nu permite explorarea altor teritorii.Banii sunt atati cat sa-ti ajunga de pe o zi pe alta.Hoti nu mai exista pentru ca bani reali nu mai exista.Salariul este un numar dintr-un calculator.Patrulele sunt oriunde te-ai uita.Prezenta lor este impresionanta.

Gandire?...cine mai are timp de asa ceva?Distractie?..atent urmarita si oferita de guvern.Alegeri libere? Ce inseamna oare libertate? Liniste...aceasi intrebare.Umanitate? Cuvinte fara o definitie clara.

Ratie la copii.Nu avem timp de copii...Femei/Barbati? Nu exista diferentiere intre femei si barbati pentru ca sunt mana de lucru pentru stat.

Familie? Notiune arhaica..Parteneri de procreere. Scoli? Institut de dezvoltare a Capacitatilor.Copii sunt cazati in institut pentru ca nu are cine sa ii creasca.

Fericire?..injectii cu serotonina. Traditie? Spectacole regizate de autoritati.Dizidenti? Cei prinsi omorati, cei care traiesc retrasi in grupari de rezistenta sunt cautati.Tip de guvernare? .."Uniunea Globala a Teritoriilor Democratice". 
Prietenie?..Lipsa de timp nu permite asemenea activitati. Securitate? Nu exista termenul de securitate.Teroristi? Grupurile de rezistenta dinafara teritoriilor Democratice.Posibilitati in viata?..Fiecare specimen nou-nascut este analizat de Institutia Globala a Dezvolatarii Rasei Umanoide apoi ii este atribuit un calificativ plus un rang de la 1 la 7 iar in functie de aceasta este distribuit unui Institut de Dezvoltare a Capacitatilor de acolo fiindu-i stabilt parcursul ulterior.


Lipsa increderii in noi ne-a determinat sa fim asa de usor manipulati in a servi interesele celor care au in plan crearea unei noi ordini sociale,economice si teritoriale.In ultima ora a libertatii noastre putem face ca tot imperiul cladit sa se clatine.

Nu trebuie sa mai credem in lucruri goale.Ne-au mintit,batjocorit,alungat,chinuit,manipulat,spionat,omorat si noi am ajuns rezultatul unei dezumanizari treptate a fiintei ce se vrea a fi om. Scara de valori morale au mutat-o in mall. Notiunea de familie au mutat-o in filmele porno.Cultura au mutat-o in taraf tv si in mainile lui Patapievici.

Patriotismul l-au facut ceva de care trebuie sa iti fie rusine iar pe oamenii cu adevarat de valoare ai tarii i-au scos din cartile de istorie. Tara au vandut-o si facut-o praf. Padurile au fost mutate in gatere iar apoi au creat miscari ecologiste. Ong-urile le-au facut pentru ei si noi stam si privim spectacolul dezarmati.Politica au facut-o atat de indezirabila incat ti-e si sila sa te mai uiti,insa asta e tot spre beneficiul lor.

Distractia au mutat-o in cluburi iar mass-media tine in fiecare seara sa iti arate diferentele sociale pentru a te face si mai nesigur. Jocul a avut pentru prea mult timp doar o singura echipa si este cazul ca si noi sa reactionam.

Refuza sa mai fii robotul lor.Oameni refuzati sa mai fiti CNP-uri si incercati sa fiti individualitati. 
Boicoteaza-le actiunile!Ignora-le vorbele!Educa-ti familia,prietenii,cunostintele.Deschide-le ochii.Ajuta-ti semenii.Recapata-ti increderea in tine! Pentru ca noul Rosu e Albastrul...

Conspiratia Televiziunii digitale -RFID


Potrivit unui fost angajat IBM toata "graba" legata de trecerea la televiziunea digitala are o latura mai putin cunoscuta.

Binecunoscutele cipuri RFID si cresterea lor ca numar au determinat aceasta trecere care deja s-a petrecut in Statele Unite si care este planuita sa se produca si in Uniunea Europeana pana in 2012.

Fie ca sunt pasive, semi-pasive sau active aceste cipuri emit un semnal unic care poate fi citit de diferite scannere amplasate in diverse locatii.Din cauza cresterii masive a numarului de cipuri ( haine,produse,acte si chiar oameni) a trebuit alocata o frecventa care sa nu fie bruiata de alte semnale care nu servesc scopurile "urmaritorilor".
Sporirea folosirii acestor "tracking device-uri" a determinat folosirea bandelor UHF si VHF( frecvente intre care unele cipuri opereaza).

Aceste cipuri sunt din ce in ce mai prezente in lume facandu-si aparitia in spitale , haine(link din 2003!!) , animale de casa( ce aberatie)  , acte etc. Este de datoria noastra sa ne opunem pentru a pastra ultima farama de libertate ramasa. Toata abureala asta cu siguranta este doar pentru a ne convinge sa acceptam ca niste zombi ceea ce guvernul crede ca e bine pentru noi.

Teroristii sunt ei iar daca noi vom accepta aceste cipuri nu vom avea nicio scuza si sincer ne-am merita soarta pentru ca in momentul in care esti si prost si neinformat nu ai decat sa iti duci viata cu sacii altora in spate ( fara a te abate de la traseu pentru ca vor sti intotdeauna unde esti).

Urmariti si :
http://www.nunemaispionati.org/
http://refuzimplant.blogspot.com/
http://ramailiber.ro/
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/03/frauda-in-senat-votul-in-cazul.html

VENITI MAINE LA PROCESUL SI PROTESTUL ANTI-CIP

Joi 17 septembrie 2009, incepand cu orele 9.00, va avea loc la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Contencios Administrativ, primul termen in dosarul nr. 543/2/2009 privind recursul contestatiei ONG-urilor Coalitiei Impotriva Statului Politienesc impotriva introducerii cipurilor in pasapoartele romanilor.
Ii invitam pe toti cei 16.000 de romani inimosi care au formulat cereri de interventie in dosarul Curtii de Apel Bucuresti sa participe la sedinta de judecata a Inaltei Curti de Casatie si Justitie precum si la mitingul organizat pe ambele trotuare din fata sediului acestei instante.
Citatiile nominale se gasesc la sediul Asociatiei Adevar si Dreptate, str. Batistei nr. 11. Cei ce doresc sa ridice "anti-cipat" citatia pentru participare la proces, o pot ridica de la sediul asociatiei, de luni pana vineri intre orele 10-14. La cerere, pot fi trimise si prin fax. Citatiile ramase pot fi inmanate destinatarilor si in ziua de 17.09.2009, la sediul instantei.
Adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie: Str. Batiştei, nr. 25, sector 2, Bucuresti. (zona Hotel Intercontinental – Ambasada SUA).
Sunt invitati sa participe toti cei ce doresc sa se manifeste liber impotriva instaurarii Statului Politienesc si a mijloacelor de control total al populatiei: CIPURILE RFID.
Manifestatie aprobata de Primaria Capitalei. Puteti aduce cu voi bannere si orice alte materiale vizuale ca si instrumente muzicale. Mitingul va beneficia de instalatie de sonorizare.
Vor fi prezentate – cu prilejul acestui miting – noile mijloace de lupta ale campaniei anti-cip.
Pentru informatii suplimentare:
Coalitia Impotriva Statului Politienesc
Ene Viorel: tel. 0766.482.999 - http://www.nunemaispionati.org/
Rapcea Mihai: tel. 0727.673.376 - http://refuzimplant.blogspot.com/
George Roncea: tel. 0722.610.013 - http://www.pentrulibertate.ro/

miercuri, 9 septembrie 2009

Miscarea de ...CE?








Oarecum surprins, am aflat de pe un blog (Romania-Dacia) ca Marius Tuca a scris un articol intitulat Miscarea de Rezistenta. Cu o oarecare curiozitate am intrat sa vad despre ce este vorba, si la o prima citire articolul isi face treaba ..adica lua ochii cititorului si parea un manifest redactat cu o adevarata intentie buna.

Din pacate cade acolo unde majoritatea tentativelor publice cad  si anume la capitolul moralitate.

Scris pentru a sensibiliza publicul si de a-l aduce de partea echipei Jurnalul care se chinuie de 4 ani incoace sa faca ceva diferit , aceasta "compunere" puncteaza scurt defectele societatii noastre. Insa daca avem in vedere doi factori atunci putem vedea clar ca ei nu se suprapun in totalitate : Factor A : REALITATEA ; Factor B : Manifestul.
Izvorat parca dintr-un univers paralel textul scris de dl Tuca are incursiuni in real apoi paraseste brusc planul fizic in care traim si pleaca undeva in dorintele ascunse ale jurnalistului care uita ca este intr-un trust , ca nu poate sa faca ce vrea si ca la fel ca orice alta tentativa "inaltatoare" a trusturilor media este doar praf in ochii omului.

Cum ar fi fost oare ca acest articol sa sune asa :

"Dragi cititori,

Dintotdeauna ziarele,posturile de televiziune si radiourile nu au facut altceva decat sa va mentina intr-o stare de hipnoza,sa se joace cu mintile dumneavoastra,pe unii sa ii indobitoceasca, pe altii sa ii zapaceasca insa ceea ce trebuie retinut e ca niciodata nu au prezentat realitatea asa cum este de fapt.

La acest ziar, pentru ca aici sunt eu responsabil, am incercat sa facem de cativa ani ceva diferit.Nu ceva bun ci doar diferit, sa ne chinuim sa mai scoatem si ceva cu adevarat folositor pentru ca unii dintre noi nu suntem vanduti in totalitate insa nu am reusit , pentru ca intresele primeaza mai presus de capacitatea omului si de dorinta sa de a face bine.

Meseria noastra te face sa te simti ca intr-o menghina...De o parte si de cealalta a ziaristului sunt niste bariere de care nu se poate trece, pe oriunde ne-am perinda ne gasim la fel de constransi.Unii dintre noi au cedat, unii in schimb au perseverat in a va minti...eu personal ma aflu in ipostaza in care consider ca este necesar sa va prezint lucrurile asa cum sunt ele, chiar daca este prea tarziu si peste acest articol se va pune praful , la fel ca peste sperantele cu care am plecat toti ( naivi ) dupa "revolutie".

Am ajuns sa jucam un teatru ieftin, criticand la comanda si aruncand cu noroi  in fosti colegi de care ne leaga prietenii stranse.Acesta a fost targul pe care l-am acceptat cu totii.Consider ca este de ajuns tot ceea ce sa intamplat.Toate neregulile pe care le-am musamalizat si faptul ca am fost falsi fata de noi si fata de dumneavoastra nu face decat sa confirme ceea ce inseamna cu adevarat a fi "vandut".

Acum vad cu alti ochii ceea ce noi ca jurnalisti am facut..La colapsul in care se afla societatea am pus si noi umarul..mai tineti minte cu ce bucurie prezentam si inca mai prezentam non-valorile? Cum am pus pe primele pagini lucruri care ne provocau dezgustul , dar se vindeau..si asta conta.Banul venea necontenit si noi am devenit imuni la aceste abjectii.

Am absolvit sau nu facultati , am lasat diplomele ascunse pentru a face bani.Meseria nu mai este si nu a fost bratara de aur. Radeam cum vedeam premiile venind si pentru cateva clipe ramaneam uimiti vazand cum suntem chemati sau pe cine chemam la emisiunile de la televiziune.

Mediocritatea a devenit ceva din care nu ne doream sa iesim pentru ca acolo era confortul.Am promovat ceea ce astazi ma face dezgustat de propria-mi imagine.Am distrus cultura apoi cand oamenii au devenit constienti ne-am impartit in 2 tabere..de aceleasi interese controlate.Am fost obligati sa promovam pe cine ne-a fost dat si nu am comentat niciodata pentru a nu ne pierde sustinerea.

Consider ca a fost de ajuns, si ca ceea ce am distrus cu greu se mai poate repara. Imi cer scuze in fata dumneavoastra, a cititorilor pe care consider ca i-am tradat.Imi cer scuze pentru ca niciodata nu credeam ca lumea in care am intrat poate fi atat de bolnavicioasa si de periculoasa.

Cu ocazia acestui articol imi prezint oficial demisia , sugerez  colegilor mei sa faca la fel si ma alatur voua, celor care aveti gandire critica pentru ca voi sunteti adevarata Miscare de Rezistenta.

Marius Tuca "


Ar fi fost poate un adevarat Manifest , nu abjectiile scrise de niste minti pierdute care insa stiu , ca orice jurnalist "bun" un singur lucru : limbajul a fost creat pentru a ascunde gandurile.

luni, 7 septembrie 2009

Vaccinul refuzat de creatori



Campania de promovare









Si o CONFERINTA pe aceasta tema plus alte subiecte sinistre despre care nimeni nu a avut bunul simt sa ne atentioneze :

Brosura AICI

Plus un baiat( nu stiu de unde e si ce e cu el) care ridica niste probleme interesante :




Alte linkuri legate de subiect:

http://www.roon.ro/stiri/mapamond/articol/vaccinul-impotriva-gripei-porcine-este-suspectat-ca-provoaca-o-boala-neurologica-rara/cn/news-20090818-11213890

http://en.wikipedia.org/wiki/Guillain-Barr%C3%A9_syndrome

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1204989/Meningitis-girl-2-dies-misdiagnosed-swine-flu.html


http://news.yahoo.com/s/ap/20090816/ap_on_he_me/us_swine_flu_schools

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1206807/Swine-flu-jab-link-killer-nerve-disease-Leaked-letter-reveals-concern-neurologists-25-deaths-America.html


http://www.dailytexanonline.com/top-stories/autism-activists-question-h1n1-vaccine-1.1815379


http://ro.wikipedia.org/wiki/Autism

http://groups.google.com/group/misc.health.alternative/msg/c75c3f672d6af353?pli=1

http://www.whale.to/vaccines/mf59_h.html


http://www.veteransfamiliesunited.org/squalene.pdf


http://en.wikipedia.org/wiki/Thiomersal_controversy



si bineinteles : http://nuvaccinurilor.blogspot.com/

miercuri, 2 septembrie 2009

O chestiune de moralitate



Rapus de sentimente urate,inchis in carapacea formata tocmai pentru a te apara de ceea ce te inconjoara....este dificil sa mai privesti un apus/rasarit de soare cu aceeasi ochi ,e dificil cand sufletul iti plange si stie ca nu este bine unde esti acum...este macabru cand traiesti printre zambete rele si pline de superficialitate . Simti ca explodezi cand vezi ca moralitatea este atat de flexibila incat multi isi justifica actiunile necurate prin prisma ei.E dur insa traim in ceea ce mai devreme a fost expus.

Nu ne-am retras...suntem rezistenta...nucleul care spera ca va conta...si spera si sufera si incearca...si cu ultimele rezerve de energie inceraca sa schimbe...sa deschida ochii si sa lupte cu raul.. Sa poata sa fie demni ..sa nu isi vanda viata pentru beneficii materiale...sa nu se scalde in sampanie ci sa faca aur din noroi...

Viata care nu merita povestita...drama care nu isi merita scenariul insa este ceea ce noi percepem ca fiind ce traim.Simtim ce ne uneste,simtim ca suntem despartiti , simtim ca poate nu ne-am recunoaste si ne-am privi cu suspiciune insa simtim ca in momentul in care stim ca trebuie sa actionam vom actiona...

Radem gandindu-ne ca in momentul in care noi percepem ceea ce citim acum altii se gandesc la actiuni teroriste...ne amuzam si vedem ignoranta celor care se vor initiati...respiram aerul care duce spre libertate...si uitam in unele clipe ca suntem parte din aceasta societate...

Ne gasim locul cu greu si facem intotdeauna o impresie(buna,rea,ciudata) pe unde mergem..nu putem accepta ceea ce ni se pregateste pentru ca suntem oameni integri,loiali si inteligenti...suntem pregatiti sa reusim insa parem dezbinati si putem da gres, ..avem spiritul si asta nu ni-l va putea lua nimeni nicodata...spiritul liber care ne-a facut ceea ce insemnam astazi...suntem noi si asta ne place,cu toate ca in multe momente ne uram viata si ne dorim la nivel inconstient sa fim si noi inconstienti.

Privim cu alti ochi societatea si societatea ne priveste la fel...suntem exclusi insa noi ne excludem..pentru ca putem..si asta macina...ne macina si pe noi si pe cei din jurul nostru...suntem niste intrusi intr-o lume fabricata. Suntem in diferite colturi insa in acelasi timp suntem toti la un loc pentru ca asta suntem noi..ne-am nascut sa rezistam..sa luptam..cum au fost altii inaintea noastra...datoria noastra este sa pasim pe treapta urmatoare.

Suntem diferiti...fiecare dintre noi avem lucruri personale si in acelasi timp lucruri comune....suntem aici si citim impreuna niste vorbe scrise de unul dintre noi.

Suntem rezistenta la toate nivelele...de la ideologie la practica...suntem cei care am evoluat in a fi.

Este o chestiune de moralitate sa incercam sa facem bine..este ceea ce trebuie sa facem.Suntem intrusi la fel ca si "ei" in toate domeniile...suntem dispusi strategic fara a ne fi planuit asta in prealabil..suntem peste tot si nu suntem nicaieri..ne imbracam la fel ca cei din jurul nostru si in acelasi timp diferit unii fata de ceilalti...suntem claditi cu misiunea de a tine piept pentru ca razboiul nu are o singura tabara...

Este o chestiune de moralitate...este o chestiune de onoare si este o chestiune de timp pana vom realiza cu totii ceea ce trebuie sa realizam.

Suntem noi ...noi toti care putem face ceva...suntem...existam..si vom conta...



Stiu ca exista si oameni care citesc acest blog si nu au nicio idee despre ce este vorba cu adevarat..stiu ca multi intra doar cu gandul de a citi debitatiile unui "nebun", sunt persoane care trebuie sa intre si multe persoane care au la cunostina acest blog si il ignora(..sau nu) pentru ca cel care scrie nu si-a exprimat clar opinia in felul in care si-o doreau ei sa o auda...sunt lucruri,fapte,circumstante bizare legate de orice fenomen de acest gen dar aceste randuri sunt pentru toti cei care spera...care cred si care lupta...

marți, 1 septembrie 2009

Tratatul de la Lisabona..referendum 2



Dupa ce au fost distrusi din punct de vedere economic "salvarea" le-a fost prezentata...

"Sondajele de opinie sugereaza ca Tratatul de la Lisabona are in acest moment sprijinul majoritatii irlandezilor, care cred ca UE poate ajuta Irlanda sa iasa dintr-una dintre cele mai adanci recesiuni din lumea industrializata."(euractiv.ro)

Detalii aici

Miscarea de Rezistenta