Inceput de toamna, sfarsit de speranta?

Aceasta nu este o poveste a unui om sau a unui grup de oameni.Poate ca nu este nicio poveste propriu-zisa...poate este o realitate izvorata din fictiunea vietii in care ne respiram portia de aer.

Dimineata...mai exact ora 5 dimineata. Alarma setata cu o seara inainte si-a tinut partea ei de promisiune si a spulberat starea in care ma aflam...de somn nici nu putea fi vorba.Gandurile si scenariile care m-au tinut treaz au disparut odata cu zgomotul ritmic al masinariei inventate de epoca industriala.In fine...ma dau jos din pat si ma ridic tremurand de frig, oboseala spunandu-si cuvantul.Pasii spre baie sunt greoi, imbibati de stari contradictorii si imi trezesc simturile pana intr-un punct in care realizez ca astazi voi face un lucru nou.

Nu mi-au stat niciodata in caracter iesirile de acest gen. In anii de studii si apoi de munca am preferat sa las realizarile sa vorbeasca pentru mine si in niciun caz sa sper a realiza ceva prin a ridica cuvantul.Astazi cred ca voi iesi din acea conditie....Pana sa-mi tremin gandul a trebuit sa ma imbrac pentru ca jos ma asteapta masina care ma va duce din provincie pana in capitala, pana unde trebuia sa ajung.

Drumul a parut scurt, nu din cauza distantei ci din cauza companiei.Impreuna cu doi prieteni am discutat despre ceea ce consideram ca traim si ne-am impartasit opiniile in legatura cu lumea anului 2010. Pe langa parerile care indubitabil au fost si diferite , cu totii am convenit ca directia in care ne indreptam ca societate este una total gresita. Diferentele sociale crunte impreuna cu indobitocirea treptata a populatiei reieseau la suprafata oricat am fi dorit sa diversificam subiectele de discutie.

Odata ajunsi si cu masina parcata am pornit spre locul unde trebuiau sa sa adune mii de oameni...asa cum am fost anuntati.Era inca dimineata si jandarmii asezau tacticosi gardurile de protectie. Sa fi fost vreo 200 de suflete cand am ajuns.Toti cei prezenti imi creau o senzatie ciudata..imbracati pestrit, unii erau galagiosi..altii sfiosi, cu privirile lasate spre pamant in semn de deznadejde. Liderii de sindicat au ajuns si ei...alte sute, poate chiar mii de oameni s-au adunat impanzind piata baricadata de baietii in albastru.

Usor-usor mitingul a luat viata...tipete,scandari,bannere,poze,disperare,speranta,nervi,imbranceli."Era mai bine pe vremea lui Ceausescu!".."Tinerii aveau un apartament"..."Erau locuri de munca"...."Jos Golanii din Parlament"..."Dispari Marinarule!"...."Ne-ati Distrus!"..."Noi Murim In Casa/Voua Nu Va Pasa"..."Ce
facem cu pensiile" ...."6 Milioane De Oameni Vor Muri De Foame". Oamenii erau intradevar disperati...dar multi dintre ei pareau ca au o memorie care li se sterge odata la 4-5 ani..Eu gandeam din perspectiva celui care avea un profund si egal dispret atat fata de Basescu cat si fata de Iliescu,Constantinescu,Ponta,Boc,Antonescu,Isarescu,Videanu,Nastase,Berceanu,Vadim,Becali si toata clasa politica de la A la Z.Vorbeam cu oameni care vedeau in Dan Diacaonescu salvarea tarii si nu imi venea sa cred ceea ce aud.

Liderii de sindicat aveau culoare politica..in mijlocul multimii colcaia de agenti sub acoperire..Unii raportau, altii instigau ..era o intreaga desfasurare de forte. Ma simteam un infirm intr-o mare de CNP-uri. Nu exista o identitate proprie ci una comuna, indusa .."democratica". Am trait sentimentul neinsemnatatii. O adunatura de oameni manati ca la "revolutie"..ma simteam ca si cum de la metrou vor iesi minerii. Televiziunile raportau, taiau declaratii, ii filau pe cei care ii vedeau mai infocati si mai agresivi.Am hotarat sa plec...

Soarta se pare ca mi-a fost potrivnica...in momentul in care imi cautam prietenii de care oarecum explicabil m-am pierdut, totul a degenerat. Prins in al doilea rand din fata baricadei multimea a inceput sa ma impinga spre jandarmi. Gardurile au inceput sa cedeze....panica a atins cote maxime in timp ce eu eram impins  cu forta a 1000 de oameni caliti de 20 de ani democratici. Gaze lacrimogene...scutieri si apoi negru....totul a devenit negru.

Deschid ochii intr-o sala de spital...umarul ma durea ingrozitor si ochii imi lacrimau fara oprire. Doua siluete incepeau sa se desluseasca in fata mea...aveam impresia ca erau cei doi prieteni cu care am venit astazi la Bucuresti.Gresit...total gresit. In fata mea stateau 2 barbati in costum.

- Buna ziua, domnule Popescu! Numele meu nu este important si nici functia pe care o ocup.Sunt aici in fata dumneavoastra pentru a va prezenta neoficial scuzele de rigoare in legatura cu incidentul produs astazi.Trebuie sa intelegeti ca situatia a degenerat si oamenii nostrii au fost obligati de natura situatiei sa foloseasca mijloacele necesare pentru a restabili ordinea.

- Nu inteleg...

-Nici nu este mare lucru de inteles.Ati fost impuscat in umar cu un glont de cauciuc iar aceasta situatie coroborata cu gazele inhalate au provocat lesinul dumneavoastra. Acum sunteti inafara oricarui pericol..insa se pare ca sunteti un mic erou domnul meu.

- Erou?Chiar nu inteleg...

-Bine...pastrand proportiile.Se pare ca sunt 15-20 de oamenii adunati in fata spitalului care sunt interesati de soarta dumneavoastra.Sunt si vreo doua televiziuni jos care abia asteapta declaratiile pe care le veti face.Tocmai din acest motiv am venit cu o mica propunere ca sa zicem asa. Noi ne-am interesat de situatia in care va aflati si nu este prea roz domnule Popescu. Salariul de profesor este mic, nici nevasta dumneavoastra nu se poate lauda cu o remuneratie mai mare.Aveti 2 copii care anul viitor trebuiesc inscrisi la scoala si creditul cu care v-ati luat apartamentul este extrem de dificil de platit. Intelegeti situatia in care va aflati? SI daca o intelegeti pot spune ca ceea s-a petrecut azi poate fi cel mai bun lucru care vi s-a intamplat de
mult timp.Aaaa...si apropo..cartea pe care intentionati sa o publicati are nevoie de o editura serioasa si de o promovare asa cum trebuie.. nu? Bineinteles ca vor trebui modificate niste capitole...

Capul imi bubuia...nu intelegeam mare lucru si trebuia sa nu par speriat cu toate ca fiinta mea imi spunea ca ceva nu este in regula

-Apreciez grija dumneavoastra fata de persoana mea insa puteti sa fiti putin mai explicit domnule....?

- Noi va propunem urmatoarele. Iesiti in fata televiziunilor care va asteapta jos si dati o declaratie scurta in care nu veti detalia prea multe. Oricum multe nu sunt de detaliat. Apoi vorbiti putin cu oamenii si plecati acasa unde va veti continua viata pana in momentul in care vom rezolva in asa fel incat cartea dumneavoastra va fi publicata si probabil veti primi si un post mai bun.Insa aveti anumite idei care nu trebuiesc impartasite domnule Popescu. Idei periculoase pentru ordinea societatii, intelegeti doar ca trebuie sa existe o ordine si anumite lucruri trebuiesc pastrate asa cum sunt  pana cand unele persoane capabile vor hotara ca trebuiesc schimbate.

-Si daca voi refuza?Suntem oameni si avem si noi o moralitate si o coloana vertebrala nu?

-Daca veti refuza domnule Popescu atunci si noi va vom refuza demersurile de a va depasi conditia. Credeti ca mai sunt multi naivi ca dumneavoastra cu moralitate si coloana vertebrala? Credeti ca la baza fiintei umane nu sta rautatea luptei pentru supravietuire? Cati dintre cei care au fost astazi langa dumneavoastra nu ar fi acceptat ceea ce noi propunem? Cati dintre cei de astazi nu ar fi facut ceea se "presupune" ca fac conducatorii tarii sau ai lumii? Domnule Popescu, aveti o mana intinsa si vad ca nu profitati de ea pentru a va ridica.

-Vad ca ati trecut la amenintari..

-Nu sunt amenintari...sunt doar realitati ale unei vieti in care nu constientizati ca traiti.Copiii de astazi nu vor fi in stare sa mai faca nimic. Educatia pe care le-o oferiti acasa nu poate combate indobitocirea din scoli.Mijloacele moderene au grija sa nu ne scape din mana. Mai sunteti o mana de oameni, care dupa niste standarde ar putea fi considerati de calitate dar care dupa standardele de astazi sunt considerati inadaptati,nebuni sau doar filozofi ratati. E decizia dumneavoastra si o ascult cu mare interes...Apropo...pentru noi aceasta discutie la fel de bine poate sa nu fi existat.Sunteti un om mic domnule Popescu, un om mic cu idei mari...idei pe care nu le puteti sustine tocmai din pricina neinsemnatatii dumneavoastra. Ganditi-va o clipa ce se va intampla peste cativa ani in cazul in care veti intra in imposibilitatea platii datoriilor.Si nu va veti vinde nici cartea...atunci veti retrai aceasta discutie si greutatile vietii va vor face sa o retraiti des, sa o retraiti impreuna cu familia...cat pentru noi...Pentru noi aceasta discutie nu a avut niciodata loc.

Dupa un zambet sec cele doua naluci in costum elegant au dat sa plece...


-Un moment...

-Spuneti domnule Popescu, pare tentanta oferta noastra?

-Altceva vroiam sa vad spun...am observat pe degetul dumneavoastra un inel..si tin sa va zic ca Sufletul nu este nemuritor si va veti da seama de asta mai spre finele vietii cand veti vedea ca de fapt ca asa cum o ducem..noi am castigat.

Realizasem intr-o masura ca si persoana din fata mea avea partea ei de dreptate..au reusit sa exploateze "defectiunile" omului modern , ca sa zic asa...dar m-am decis sa raman integru..o calitate care consideram in acel moment ca e destul de rara. Cum am rezistat pana acum voi rezista si de acum incolo..poate
cineva acolo sus ma va vedea si pe mine.

Cei doi au disparut iar eu am coborat greoi in fata spitalului. O domnisoara cu un microfon m-a rugat insistent sa le explic ce s-a intamplat.

- Asta se intampla cand oamenii traiesc in intuneric. Fiecare dintre noi , cei de rand, avem garantate doua gloante...unul de cauciuc ne-letal si unul clasic. Primul ne este destinat in momentul in care incercam sa scoatem capul din camera obscura in care suntem tinuti si al doilea este folosit in cazul in care nu mai putem fi adusi inapoi. Aceste doua gloante sunt pretul sau recompensa ,daca vreti, pentru ignoranta noastra. Noi ar trebui la nivel individual sa constientizam ceea ce insemnam. Astazi am fost 3000 de oameni si in guvern nu sunt nici jumatatea numarului asta.Ce inseamna asta? Ca astazi ne-am adunat pentru a confirma ca vrem sa fim condusi si nu dorim sa ne conducem singuri vietile! Astazi ne-am adunat si am fost manati de niste persoane care au avut doar de castigat de pe urma noastra. Noi trebuie sa ne organizam si sa aducem in fruntea noastra un roman,un om ..nu astfel de caricaturi. Oamenii astia nu au suflet si nu au patrie...oamenii astia sunt vanduti...De la Basescu la Iliescu si trecand  invers cronologic prin toate cabinetele si birourile de ministrii sau secretari de stat. Asta ne este rasplata pentru dezumanizarea la care am fost supusi si de care suntem mandri! La Revedere!

Acestea au fost cuvintele spuse de mine...puteau fi mai multe,puteau fi mai bune sau puteau sa nu fie deloc. Nu au fost prezentate de nicio televiziune..nici de cele anti-putere nici de cele de partea puterii. Au fost auzite de cativa oameni si consemnate de cativa jurnalisiti independenti.Asta mi-a fost povestea.. si sfatul meu ,daca vrea cineva sa il asculte,pentru cei ce cititi aceste randuri  ar fi sa incercati sa iesiti din umbra.Sa constientizati ca un bun facut pentru mai multi oameni valoreaza mai mult decat un bun facut pentru propria persoana.Poate suntem divizati, uitati si departe unul de celalat insa suntem uniti in credinta unei victorii muncite.

Eu..nu exist dar daca va ganditi mai bine nici voi nu existati..si nu veti exista pana cand nu va veti dovedi demni de a fi oameni.

Vom invinge atunci cand vom invia!