luni, 7 aprilie 2008

Stat Politienesc-Basescu si Tariceanu iau decizii ascunse


Autoritatile romane au profitat de summit-ul NATO si de faptul ca acest eveniment a captat toata atentia presei si opiniei publice, si au adoptat in cel mai mare secret o serie de hotarari prin care statul isi intareste structurile de supraveghere a cetateanului si de interventie in forta impotriva celor pe care ii considera un pericol public.

Astfel, sedinta din 25 martie 2008 a CSAT poata fi considerata momentul in care presedintele Basescu si premierul Tariceanu si-au dat mana pentru intarirea statului politienesc, informeaza Ziua.

Guvernul a decis infiintarea Centrul National de Coordonare a Actiunilor de Ordine Publica (CNCAOP) - prin care sa poata propune instituirea starii de urgenta sau sa declare stare de alerta in domeniul ordinii publice. Serviciul Roman de Informatii a capatat puteri sporite in privinta interceptarii comunicatiilor de orice fel.

Daca pana acum exista o suspiciune ca serviciile secrete ne asculta, cu mandat sau fara, prin hotararea CSAT se risipeste practic orice posibilitate de a avea parte de o minima confidentialitate a discutiilor telefonice sau a schimburilor de informatii prin orice alt mijloc electronic.

In urma deciziei CSAT din 25 martie 2008, toti operatorii care furnizeaza retele si servicii de comunicatii electronice vor fi obligati sa puna la dispozitia Serviciului Roman de Informatii "serverele de management al interceptarilor si consolele de administrare si operare pe care le detin in vederea asigurarii functiei de interceptare".

Potrivit unei decizii a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), aceasta masura obliga firmele care furnizeaza servicii de telefonie mobila, fixa sau Internet sa "puna la dispozitia autoritatii nationale in materia interceptarii comunicatiilor serverele de management al interceptarii si consolele de administrare si operare pe care le detin in vederea asigurarii functiei de interceptare legala a comuncatiilor".

Informatia a fost confirmata pentru Ziua de reprezentantii Asociatiei "Semper Fidelis", o organizatie neguvernamentala, care se ocupa de aspecte ce privesc securitatea nationala. Nu se stie care a fost ratiunea acestei mutari strategice in domeniul interceptarilor, dar este clar ca prin aceasta, SRI capata puteri nelimitate.

Pana la adoptarea acestei hotarari, SRI avea oricum posibilitatea sa acceseze din punct de vedere tehnic echipamentele furnizorilor de servicii de comunicatii pentru a-si realiza interceptarile.

De acum inainte, firmele de telefonie si internet sunt obligate sa acorde sprijin tehnic pentru realizarea interceptarilor, dar trebuie si sa predea Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor (CNIC) din cadrul SRI toata logistica pentru a-i permite sa faca interceptarile ferit de ochii lumii, din sediile sale.

Din punct de vedere financiar, se poate considera ca suntem ascultati pe banii nostri, deoarece toate operatiunile destinate operatiunilor de interceptare a comunicatiilor sunt suportate de firmele care furnizeaza aceste servicii.(ziare.com)

0 comentarii:

Miscarea de Rezistenta